Mihai Eminescu – 167 de ani de la naștere

„În Ţara Moldovei, de Sus,/ Coborând dinspre obcini spre plai,/ Trece în nopţi când e lună/ Voivodul Eminescu Mihai,/ Se opreşte la sfinte altare/ Şi-n crame cu vin de un veac,/ Privighetorile când îl văd se usucă/ De-atâta iubire şi tac./ Şi-un cântec se face pământul,/ Un cântec şi-un petic de rai/ Când trece în nopţi înlunate/ Voivodul Eminescu Mihai”. (Mircea Micu)

Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul ''Junimii'', spunea despre marele poet: ''Pe cât se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astazi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești.''

De ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi a Culturii Naționale? Poate pentru că ''El e cel care a spus că teiul e sfânt. El e cel al cărui nume nu se cade să fie luat în deșert. (...) El e cel care oricâte desnădejdi ne-ar încerca ne dă temeiuri că totuși să nu desnădăjduim'' (Geo Bogza). Poate pentru că reprezintă ''omul deplin al culturii românești'' (Constantin Noica). Poate că niciodată nu e prea mult să-l recitim pe poetul, prozatorul, dramaturgul, ziaristul și gânditorul Mihai Eminescu.

''Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întai să-l recitim. (...) Un student roman la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizica și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?'', spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portret inedit făcut lui Eminescu.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Ipotești (Botoșani). A fost poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura româna. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.

Eminescu nu poate fi împărțit, repetându-se locuri comune și truisme, Eminescu trebuie luat Unic, așa cum a fost el, ferindu-l de aura senzaționalului. Dar noi? Ce facem cu Eminescu? Eminescu este şi rămâne zeul tutelar al românilor. Asemenea Luceafărului, el a apărut pe bolta literelor româneşti la o răscruce de drumuri şi de timpuri. Totul se rezumă la cuvântul modernizare. Modernizarea limbii, ieşirea ei din ciunismul şi pumnismul timpului, aplecare spre producţiile populare, spre limba poporului care se articulează cu limba literară. Vine apoi Junimea care ridică limba din marasmul producţiilor de duzină şi-i scoate la iveală pe Slavici, Caragiale, Eminescu şi Creangă. Nu întâmplător unul e romancier, altul dramaturg, altul poet şi ultimul povestitor. Patru genuri în care literatura română excelează. Complexitatea proteică în opera lui Eminescu te întâmpină pretutindeni. El caută mereu „cuvântul ce exprimă adevărul” într-o fugă melodică fără precedent. Ridică erosului cele mai frumoase versuri din literatura română. Eminescu descopere lumea așa cum este, aceasta este revelația noastră când îi citim opera. Fenomenul Eminescu a fost unic, de la el încoace poezia se scrie altfel. Ba chiar putem să spunem că adevărata poezie începe cu Eminescu.